Întâmplări, repetări, transformări



Alexandra Cotae
Semnificaţii redescoperite

(Radu Lucian Alexandru, Întâmplări, repetări, transformări, 2013)

“Uneori, în viaţă, redescoperi semnificaţia anumitor lucruri sub impactul unor întâmplări sau a unor abordări inedite. Astfel, sensul unui lucru este poate acelaşi familiar ţie, dar din el ţi s-a revelat un aspect ascuns, care parcă ţi-a scăpat vederii minţii... sau poate a aşteptat momentul în care  tu să fii pregătit să-l înţelegi. Sau poate ţi s-a arătat pur şi simplu  noua formă a aceluiaşi sens, faţă de care te încearcă un sentiment de deja-vu... ca şi cum ea te-ar fi însoţit şi în alte vieţi, iar acum s-ar fi aflat  în adâncul conştiinţei tale, într-un somn adânc din care tu ai trezit-o chemând-o prin citirea unor formule magice.
Impresii precum cele sus descrise mi-a lăsat cartea  Întâmplări, repetări, transformări, publicată în 2012 la Alba-Iulia. Prin ea, autorul, Radu Lucian Alexandru ne propune o reflectare filosofică asupra unor variate concepte desemnând realităţi deopotrivă abstracte şi concrete. Tonul adoptat este când familiar, dojenitor, ca într-o discuţie amicală sau una între un profesor pasionat, priceput şi elev, când mai rece, formal, precum un text academic.
 Cartea este împărţită în mai multe părţi, „capitole”, ordonate alfabetic, fiecărei părţi corespunzându-i o literă, în ordine alfabetică.
Teme centrale desprinse din aforisme, indicate şi de titlu, sunt întâmplarea, din care se naşte şi se construieşte cartea (probabil întâmplările din viaţa de zi cu zi) şi repetarea, prin care se întăreşte ideatic spre a-şi forma sensul (idei pe care le înţelegem şi de care ne folosim diferit în funcţie de etapa de viaţă în care ne aflăm la un moment dat, cărora le conferim sensuri diferite în strânsă legătură cu  trăirile şi experienţele noastre directe). Se vorbeşte de o repetare a schimbării care  îl ajută pe om să evolueze şi de una a neschimbării care-l face să stagneze... Mărind factorul „întâmplare” (diversificare, noutate, schimbare) se micşorează factorul „repetare” (automatizare, robotizare, prejudecare). Mărind factorul „repetare” (reluarea de soluţii vechi) se micşorează factorul „întâmplare” (accesarea de soluţii noi)...
 Astfel, termenii cheie ai acestor cugetări sunt transformare, repetare, întâmplare, contingent, proximal, fiinţă, fiinţial...
Limbajul, deopotrivă academic, literar şi filozofic, cu un vocabular bogat şi divers, reflectă o sensibilitate umanistă complexă care îşi exprimă ideile cu ajutorul unei gândiri coerente şi logice, folosindu-se de argumente inspirate din sfera ştiinţelor exacte şi naturale dar şi a filosofiei: care îi stau la dispoziţie proximală, aletheic subiectiv universalizabilă, înlănţuiri combinatorice contingente proximal, maculatură solipsistă-spiritual-filosofic. Conceptele abstracte, precum adevărul, argumentarea, sunt descrise cu ajutorul termenilor abstracţi, în vreme ce realităţile relativ tangibile, precum impregnarea,  sunt redate prin termeni plastici.
 Specificitatea scrisului autorului  este conferită de alăturările de cuvinte din aceeaşi familie lexicală: să dezacordeze acordul, să deconstruiască construitul şi să reformuleze formulatul, să redefinească definitul şi să reboteze botezatul, să înnoiască noul şi să transforme transformatul;  alăturările neobişnuite ale unor cuvinte: legate la fel de contingent de idei, emoţii şi dorinţe; un cuvânt însoţit de mai multe sinonime ale sale:  să afirme (creadă/ justifice/ susţină),  Cuvintele se conturează, se definesc, se înfiinţează prin relaţie cu celelalte cuvinte; inversiunile folosite cu scopul de a accentua caracterul unui lucru, fenomen: prea îndelungate chibzuiri; paradoxuri aparente: Mintea ştie ce e aceea „concentrare” fiindcă e mai mereu concentrată: se concentrează să nu rămână concentrată.,  Oglindirea omului în conştiinţă ne spune cu limpezime de cristal că uneori înţelegerea înseamnă neînţelegere şi oprirea înseamnă continuare...
Nuanţele, detaliile din asemănările şi deosebirile dintre anumite concepte sunt surprinse cu meticulozitate, fineţe: Toate lucrurile se repetă – chiar şi întâmplarea, chiar şi noul, chiar şi reluarea. Şi nu te lăsa înşelat de micile diferenţe existente între formele care se repetă – chiar şi aceste diferenţe se repetă.
În cuprinsul textelor se întâlnesc şi ironii desprinse parcă dintr-un eseu, pe un ton dojenitor sau melancolic:  Ideea că anumite cuvinte (de exemplu anumite „concepte majore”) sunt mai importante decât altele nu poate să vină decât din credinţa iluzorie că atunci când vorbeşti spui ceva...; „existenţa” este şi ea doar o simplă vorbă în vânt... Pe alocuri exprimarea are un caracter provocator, ce denotă pasiune, energie, vitalitate: Conflictualul excită viaţa, o agită, o tulbură, o incită spre transformare,  A observa întâmplarea e a privi infinitul în răscolire sensuală...
Dimensiunea spirituală se regăseşte printre aspectele vieţii abordate de autor prin preocuparea pentru regăsirea propriului sine dincolo de cuvinte şi de gândurile noastre exprimate adesea prin cuvinte, prin pătrunderea într-un univers transcendental infinit,  în Nelimitat (Când treci dincolo de cuvânt ajungi de unde ai plecat – nici la origine, nici la scopul final – ci doar acolo unde eşti tu însuţi, chiar dacă nu te mai ştii a te cuvânta...); pentru omul cauză şi efect pentru dăruire: dăruieşte viaţă prin faptul că se bucură de ea prin felul său de a fi şi, prin urmare, este dăruit cu şi mai multă vitalitate.
Citind reflecţie după reflecţie, o regândire a anumitor lucruri, credinţe despre viaţă este insuflată prin întâlnirea cu idei noi, originale sau prin forme inedite de exprimare a ideilor familiare tuturor: jocuri de cuvinte: Ce este întâmplarea? Printre altele – ea e ceea ce omul are în tâmplă – ceea ce el poartă în mintea sa (ceea ce el în-tâmplă-are); compararea sau asocierea realităţii din idee cu o alta din alt domeniu: Reducerea la abstract este de cele mai multe ori doar reducerea la absurd...”
            Metamorfoze continue, Graţian Cormoş (editor), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2014, pp. 247-249. 



Hermeneutica indefinitului



Ioana Sabău
Interpretări dincolo de orizonturi
(Radu Lucian Alexandru, Hermeneutica indefinitului, Alba-Iulia, 2012)

„Un mare neajuns al omului, neajuns care ţine mai degrabă de latura sa spirituală sau psihologică, este greutatea cu care acesta reuşeşte să îşi surprindă aspectele mai puţin concrete ale vieţii, şi asupra cărora revine, delirează, întârzie neîncetat de mult.
Volumul de poezii intitulat Hermeneutica indefinitului mi se pare că atrage atenţia asupra a două tipuri de configuraţii care se perindă de-a lungul întortocheatului traseu ontologic al omului. Primele asupra cărora poetul insistă sunt acele forme indefinibile, care nu doar că nu pot fi surprinse sau transpuse în concret în vreun anume fel, dar ele acţionează şi ca un paradox, pentru că orice încercare de definire înseamnă o limitare automată.
Nu întotdeauna e productiv să te lansezi în metafizica ce nu poate fi surprinsă, mai ales că ea acţionează ca un vertij şi este atât de seducătoare încât odată ce i te dedici, mai poţi cu greu să-i scapi, astfel că opusul formelor indefinibile este viaţa şi filosofia concretă ce se naşte din puterea momentului şi dispare odată cu momentul care i-a dat naştere.
Volumul de faţă cuprinde patru secvenţe, intitulate după cum urmează:
I.                    Forme indefinibile
II.                 Filosofie şi viaţă
III.               Jocul semnelor
IV.              Cuvinte prin sens.
Dincolo de concepţia asupra vieţii şi a gândirii omului, consider că aceste versuri sunt un imn închinat creaţiei poetice în general. Poezia e o altfel de definire a vieţii; în timp ce filosofia şi metafizica abstractizează lumea şi o reduc la nişte linii geometrice, poezia izvorăşte din clipă, este spontană şi formează cadrul perfect la îndemâna omului (creatorului ) pentru a-şi exprima trăirile în coordonatele lui Acum şi Aici.
Impresia mea generală asupra prezentului volum de poezii este că prin aceste versuri poetul a reuşit să transpună un univers al creaţiei aflat în imediata vecinătate a omului şi a preocupărilor sale; aş spune că poeziile au un caracter uman pronunţat şi acesta este şi motivul pentru care mi-a plăcut să le citesc.”
       Metamorfoze continue, Graţian Cormoş (editor), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2014, pp. 251-252. 





Mireasă din întâmplare



Ioana Sabău

Iubiri la minut

(Radu Lucian Alexandru, Mireasă din întâmplare, Alba Iulia, 2012)

“Volumul de faţă se înscrie în genul literar dramaturgic. Din punct de vedere structural, el este împărţit în trei acte, respectiv Prinţul şi prinţesa, Regele şi regina, Cununia. Radu Lucian Alexandru transpune în acest volum o viziune spontană a iubirii, chiar „mai rapidă decât clipa”. În drumul ei spre împlinire, iubirea este o forţă care sub niciun un chip nu poate fi întoarsă de la ţelul ei şi e gata să facă orice, chiar şi să unească alte cupluri, pentru a-şi curăţa calea. Acţinea are loc în multiple locaţii, în apartamentul Iuliei şi al lui Maxim, pe strada către centrul oraşului şi la primărie.
Este vorba despre iubirea dintre Aurelian şi Flavia, nu lipsită de complicaţii, dar cu un sfârşit fericit. Povestea începe cu o zi obişnuită, când Iulia îl întâlneşte pe Aurelian la facultate, îndrăgostindu-se subit de el. Acesta urma să treacă a doua zi pe la Iulia, pentru a lua cu împrumut o carte.
Pe nepusă masă, chiar înainte ca Aurelian să sosească, vine Flavia. După ce Iulia îi povesteşte despre Aurelian, cele două fete îşi fac un plan pentru a afla intenţiile acestuia. Dar din momentul în care apare Aurelian, se înfiripă brusc iubirea în inima lui, dar nu pentru Iulia, ci pentru Flavia. Sentimentul e reciproc, dar cei doi tineri joacă fiecare câte un rol spre a se ascunde cât mai bine în spatele unor măşti care să-i ferească de a părea vulnerabili şi atinşi de aripile dragostei. […]
Pe tot parcursul piesei de teatru, iubirea apare ca un joc simplu, de copii, în care nu există dubii şi nici dezamăgiri. Accentele umoristice vin să presare întîmplările tinerilor, care capătă astfel un aer şi mai copilăresc şi dezinvolt. De fapt, impresia mea este că această piesă de teatru împrumută coordonatele de basm din poveştile clasice cu prinţi şi prinţese, regi şi regine. Nu există posibilitatea să eşuezi, nu atunci când eşti tânăr şi nici atunci când iubeşti.”
Revista Armonii Culturale:



 http://calatorieprinconstiinta.files.wordpress.com/2013/04/mireasa-din-intamplare-radu-lucian-alexandru.pdf



Mireasa din întâmplare - carte pdf:


 

Nume de fete, nume de femei



Ioana Sabău
Exerciţii de poezie feminină

(Radu Lucian Alexandru, Nume de fete, nume de femei, Alba-Iulia, 2012)

            „În epoca egalităţii barbare, în care femeile luptă să devină asemenea bărbaţilor, iar bărbaţii se feresc tot mai puţin să le respingă invazia aproape de nestăvilit, în care ele îşi construiesc un discurs feminist agresiv şi caută să se identifice cu sfera masculină, fără însă a realiza că îşi pierd tocmai din ceea ce trebuie să proclame, feminitatea, în această lume femeile omit, cel mai adesea, să se mai privească pe sine şi îşi pierd aceea sensibilitate specifică naturii lor. Dar Radu Lucian Alexandru vine să ne propună un recurs înspre feminitate în volumul său de poezii „Nume de fete, nume de femei”.
            Poemele lui Radu Lucian Alexandru vorbesc despre iubirea fulger, despre iubirea erotică şi despre sentimente născute din patimi carnale. Volumul cuprinde 30 de poezii şi fiecare poezie poartă, ca titlu, un nume de femeie. Astfel, versurile sunt închinate iubirii, dar totodată şi femeilor, pentru că, fără de ele, actul iubirii nu este niciodată posibil. Poetul îşi individualizează iubirea pentru fiecare femeie, măsurându-şi-o după constituţia ei psihică şi fizică; Florina îi apare sub „chip de floare (…) îndrăgită de rai, de ploaie şi de mare” (p. 5), Isabela este o franţuzoaică senzuală, iar Raluca o „jucăuşă (…) frumoasă ca o păpuşă” (p. 20). Poetul compară femeile între ele, se lasă sedus de ele, le analizează până în cele mai mărunte detalii. Uneori, le lasă chiar să se confrunte între ele, cum se întâmplă cu Ioana şi cu Oana. Alteori, el este cel care tânjeşte după o dragoste aprinsă, mistuitoare, căutând-o nebuneşte pe Antonia „Nu mai pot trăi fără ea/ Fără Antonia, fără iubirea mea,/ M-a vrăjit, m-a dansat şi m-a cucerit” (p. 22).
            Este o lume imaginară, care aparţine exclusiv tuturor femeilor care au iubit, iubesc sau vor iubi şi în care ele sunt singurele protagoniste, iar poetul doar un meşter a cărui meserie este să le redea, cât mai veridic, în universul iubirii ce le aparţine în întregime, un univers de cele mai multe ori zguduit de patimi şi stări sufleteşti, de reverie, de gânduri ideatice, ce vin toate să presare lumea interioară a celui ce iubeşte. Prin iubire, femeile sunt egale în faţa poetului.
            Poemul care deschide volumul de poezii este aproape identic construit ce cel care îl închide. Aici, poetul redă atmosfera zilei de trei ianuarie 2012, când, în acele ceasuri prielnice, poetului i-au fost revelate versurile iubirii. Ca într-o procesiune magică, rând pe rând, fiecare femeie şi-a făcut intrarea în mintea poetului şi s-a făcut stăpână în imperiul poetic imaginar. Limbajul redării versurilor este unul plastic, care abundă în descrieri cu ajutorul epitetelor, al imaginilor vizuale şi auditive, al comparaţiilor. Versificaţia diferă de la o poezie la alta, însă poate fi regăsit, ca leitmotiv structural, refrenul, care conferă poeziilor o muzicalitate aparte, ca într-o orgie a versurilor.
            Mi-au plăcut aceste poezii pentru că mi-au readus în minte câte ceva din romantismul clasic al felului în care este descrisă femeia. Am regăsit o lume a sensibilităţii, dar şi a trăirilor puternice, mi se pare că vocabularul plastic întrebuinţat a fost factorul cheie în redarea universului ideatic, plin de iubire, în care putem regăsi femeia şi unde, cu siguranţă, ea însăşi se regăseşte pe sine.”
      Restructurări dilematice, editor Graţian Cormoş, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, pp. 304-305. 


http://calatorieprinconstiinta.files.wordpress.com/2013/03/nume-de-fete-nume-de-femei-radu-lucian-alexandru.pdf



Versuri despre poezie



Ioana Sabău
Viaţa în versuri

(Radu Lucian Alexandru, Versuri despre poezie, Alba Iulia, 2012)

„Cred că cel mai greu e să regăsim semnificaţiile, care să ne apară cât de cât reale, a ceea ce se întâmplă constant în jurul nostru. De cele mai multe ori ne pierdem în explicaţii parţiale şi ne irosim în fraze pompoase, gândind poate că în felul acesta am putea acoperi o parte din însemnătatea vieţii; ca şi cum dacă am înveşmânta artificial ceea ce vedem am putea transforma golul acela inexplicabil, în prezenţa căruia nu ne simţim deloc bine. Şi totuşi, mereu vrem să explicăm, fără să încercăm de fapt să pătrundem în interiorul momentului şi să-l trăim cu adevărat; în schimb lăsăm clipa să treacă pe lângă noi, făcând tot felul de observaţii, toate la fel de puţin pertinente, fiindcă tocmai aceasta ne scoate în afara cauzei şi deci poziţia noastră de comentatori nu e justificată concret. Ceea ce mi-a plăcut este că am regăsit în acest volum de poezii aceea trăire spontană, care mi se pare că rămâne cheia autentică pentru înţelegerea noastră, a sinelui nostru, dar şi a lumii în care ne mişcăm şi râdem, şi unde interacţionăm.
Mi se pare că acest volum de poezii nu se concentrează atât de mult asupra mesajului intrinsec ce se degajă exclusiv din versuri, cât asupra unor detalii exterioare care vin să solidifice şi să susţină ceea ce poetul încearcă să ne transmită prin strofe. Am reuşit să surprind două teme principale, care mi se pare că se îmbină prin aceea că se stabileşte un oarecare paralelism între ele; şi anume poezia şi modul de a scrie versuri, iar prin analogie, viaţa şi felul în care ţi-o trăieşti.
Unul dintre acele detalii exterioare l-am surprins în spontaneitatea poetului în primul rând  prin felul în care consider că am reuşit să îi înţeleg metoda de lucru. Astfel, el a consemnat pentru fiecare poezie în parte data şi ora la care au fost scrise, considerent după care poeziile au şi fost împărţite într-un fel de secvenţe, toate poeziile din fiecare secvenţă având în comun nu doar tematica, dar și faptul că se află scrise sub inspiraţia aceluiaşi avânt de moment. Faptul că, din nou, data şi ora sunt trecute îmi sugerează că poetul nu a mai dorit să revină asupra poeziilor pentru a le cizela, ci le-a lăsat hazardat, aşa cum au ieşit din prima de sub pana momentului, acest simplu fapt readucându-ne asupra trăirii autentice; pentru că retuşând şi tăind de ici de colo jumătate din trăirile de atunci ale poetului ar fi fost trunchiate şi înlocuite cu altele, mai voalate într-un sens artificial. Tot pentru că data şi timpul au fost consemnate mi-a atras atenţia uneori asupra entuziasmului creaţiei, care se datorează în mare parte inspiraţiei puternice de moment de care poetul pare asaltat, dar sub acţiunea căreia simte că se îndreaptă înspre împlinirea propriei sale meniri.
De asemenea, mi se pare că poetul se dedică unor exerciţii de poezie. Impresia mea a fost că tatonează terenul şi este în căutare de noi forme de creaţie pentru a-şi exterioriza versurile. În secvenţa care începe cu poezia intitulată Sensualitate şi până la Ordinea sensului, poetul se joacă cu versurile, interpune virgule, leagă cuvinte accidental, fără să încerce să le construiască în fraze, şi totuşi ele menţinându-se unite printr-un joc de alternanţă de verbe/ substantive şi virgule şi prin titlul central al poeziilor, care de fapt îţi indică întreg sensul căutat de poet.
Mi-au plăcut aceste poezii pentru că m-au relaxat şi pentru că, mai degrabă decât să caut sensuri ascunse sau indefinite, mi-a plăcut că mesajul poeziilor a fost aproape mereu la îndemâna mea, a cititorului. Cu toate acestea, uneori stilul întortocheat şi construcţia semantică mi-a diminuat din uşurinţa cu care aş fi vrut să mă apropii de text.”
            Metamorfoze continue, Graţian Cormoş (editor), Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2014, pp. 249-251. 

 

Versuri despre poezie - Radu Lucian Alexandru by Radu Lucian Alexandru


Versuri despre poezie - Radu Lucian Alexandru - carte pdf:







Cine eşti tu?



Ioana Sabău
Drumul spre casă

(Radu Lucian Alexandru, Cine eşti tu?, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2003)

            „În societatea noastră, multe din valorile care până acum fuseseră consacrate sunt tot mai des răsturnate, iar locul lor rămâne gol sau, în cele mai multe din cazuri, este înlocuit de pseudovalori. Astfel că suntem lăsaţi tot mai des fără o busolă care să ne ajute să recunoaştem lucrurile autentice şi să ne putem lăsa conduşi de ele. Pierdem tot mai mult din timpul nostru şi deseori ne pierdem chiar pe noi înşine în activităţi fără de sens, în alergături haotice fără vreo direcţie anume, în detalii insignifiante şi fără finalitate. Ne însingurăm, încetăm să mai comunicăm normal cu ceilalţi, dar în acelaşi timp, ne şubrezim tot mai tare puntea de legătură cu sinele nostru. Radu Lucian Alexandru ne înfăţişează, în volumul „Cine eşti tu?” un exemplu de regăsire a spiritualităţii pierdute chiar în tumultul lumii noastre contemporane.
            Cartea se prezintă sub forma unui periplu spiritual şi este o împletire de versuri cu proză. Titlul „Cine eşti tu?” este grăitor pentru întregul volum, pe parcursul căruia îl regăsim pe Căutător, care a pornit în căutarea sinelui, punându-şi constant întrebarea „Cine sunt eu?”. Răspunsul la întrebare îi aduce transfigurarea mentală şi spirituală, ascederea într-un alt cerc al coabitării armonioase cu universul din care provine şi contopirea totală cu acesta şi cu întregul lumii.
            Puternicul mesaj al cărţii este îndreptat asupra căutării în sine, din momentul debutului, până în cel al finalizării ei. Din punct de vedere structural, secvenţele care alcătuiesc volumul sunt, de fapt, etapele progresive ale călătoriei spirituale. Volumul începe cu un pasaj din Biblie (Daniel 2,3) care poate fi interpretat ca un fel de expresie sinecdotică a întregului proces de revigorare spirituală prin care Căutătorul va trece în urma punerii întrebării esenţiale, „Cine sunt eu?”.
            Această întrebare revine ca un refren pe parcursul întregii cărţi, parcă pentru a sublinia necesitatea constantă de a rămâne sub imperativul ei. Ea apare natural, ca o piatră care se dezlipeşte „fără ajutorul vreunei mâini” (p. 3). Ea vine, deci, după o regulă neştiută de noi, atunci doar când cel care îşi pune această întrebare este capabil să îi acorde şi un răspuns. Apariţia întrebării este doar etapa incipientă a căutării. Ea corespunde, în carte, capitolului intitulat „Întrebarea”; sub forma unei discuţii purtate cu un interlocutor desemnat sub numele de Fiinţa (putem întrezări cu uşurinţă simbolismul denumirilor, Fiinţa reprezentând deja pe cel iniţiat, pe când Căutătorul este abia la începutul aventurii sale iniţiatice), el tatonează subiecte despre curajul de a căuta adevărul, despre misterul lumii şi al universului, despre formaţia psihică a oamenilor, despre căutarea noului etc.
            În această secvenţă, brusc, în mintea Căutătorului va începe să reverbereze o întrebare: „Cine sunt eu?”. După acest moment începe cea de-a doua etapă, distinctă, a căutării, „Gândirea”. Căutătorul începe să se perceapă pe sine independent de gândurile sale; ca un ecou îi revine mereu şi mereu aceeaşi întrebare. Are o revelaţie sub un copac, când realizează că răspunsul la întrebare nu îl va primi printr-un raţionament logic sau mental, ci răspunsul va fi o stare, o trăire. Astfel, intră în ultima etapă, care este „Iubirea”; în sfârşit, înţelege că iubirea este cheia integrării armonioase în univers. Căutătorul îşi găseşte răspunsul la întrebare practicând tehnica Koan[1] de meditaţie.
            Prin ideile regăsite în acest volum, Radu Lucian Alexandru se apropie foarte mult de concepţiile orientale asupra lumii şi asupra omului. Omul este îndemnat înspre autocunoaştere prin cunoaşterea universului şi de a înceta să mai vieţuiască în mijlocul lui, ci să se contopească cu el, în ritmurile vieţii şi ale morţii sale. Consider că o mică pauză din cotidianul nostru este mereu binevenită pentru a reflecta puţin asupra unor întrebări şi răspunsuri de natură existenţialistă. Aşadar, vă recomand să citiţi această carte!”
            Restructurări dilematice, editor Graţian Cormoş, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, pp. 305-307.


[1] Tehnică de meditație, specifică budismului zen. Este meditația neîntreruptă asupra unei întrebări, timp în care orice explicație logică este respinsă. După un timp, niciun raționament nu va mai fi creat de de mintea celui care meditează, iar după această tăcere urmează momentul iluminării subite, prin găsirea soluției la întrebarea pusă. 



http://calatorieprinconstiinta.files.wordpress.com/2011/02/cine-esti-tu-radu-lucian-alexandru.pdf








Radu Lucian Alexandru